All these heartbeats.
Sunt setata pe modulul sadic, modulul de “ia-mi dracu’ inima din piept si tot ce pompeaza viata in mine. Arunca-le, arde-le, fa in asa fel incat nimic sa nu se mai intoarca aici”. M-as calca singura in picioare, daca as stii ca rezultatul ar fi in folosul meu, daca as stii ca o sa dispara aerul greu si ranile, care se incapataneaza sa se deschida.
Si sunt doar furioasa, doar mi-as lua pielea de pe mine si mi-as sfarama singura oasele, as intoarce totul pe dos si as lovi cu pumnii in toate colturile lumii. Mi-as scoate singura ochii si i-as lipi in oglinda, sa picure mereu, asta au fost meniti sa faca.
Sunt om, futu-i mama masii ! OM.
Si aparent, nimanui nu-i pasa. Si apoi, nici mie nu-mi mai pasa. Ca nu mai am de cine. “Nu mai sunt eu”, e deja un cliseu. Singuratate, tristete, infern, durere, abis, sentiment, oboseala, suflet, minte, respiratii intrerupte, griji, griji, griji. Cliseu. Pentru ca nu mai sunt doar substantive descriptive pentru o anume stare. Si ca s-o luam dramatic, sa nu cumva sa ne iesim dracului din ritm [Va rog, lumini, tobe, actiune!], cuvintele alea sunt tot ceea ce eu am devenit.
Ca nici macar nu vreau sa ma numesc o fiinta umana, cand disimulez orice. Cand plec si imi plec capul, in speranta ca zgomotul din jurul meu o sa cada. Ca lumea nu o sa ma faca nebuna daca tac ore intregi si ma uit in gol, ca ma arunc pe mine acolo.
Si.. Da. Acum spune frumos “Bun venit” fetei vesele si usor naive, care arunca cu glume si rasete in stanga si in dreapta, care se preface ca e cine stie cum si roz si ochelari de cal si Disneyland cu sclipici pe unghii si.. Mama dracu’.
T: Eu te inteleg
T: Crede-ma ca te inteleg
T: Dar la stadiul in care tu ai ajuns..
T: Cuvintele mele
T: Nu te mai ajuta cu nimic
T: Si sti si tu asta
Sarina: Stiu. Asta ma sperie
Sarina: Ca nu mai sunt cuvinte care sa ma ajute.
Pa.
